Such a pretty face

Valeria Luiselli, from Faces in the Crowd (tr. Christina MacSweeney)

Am terminat Băieții de la Nickel. Trebuia s-o citesc în original, Doamne, de ce oare iau traduceri? Și de ce oare am dreptul să vorbesc, când m-am lăsat de traduceri? Pe vremea aia mă plângeam că orice traduc, iese vorbit în vocea mea și nu într-a autorului. Probabil așa pățesc toți, face și ei ce poate.

Înțeleg de ce au luat Băieții de la Nickel atâtea premii, nici nu poți să zici că e în neregulă, că normal, trebuie să se scrie despre asta, e nasol câte i-a făcut omul alb omului negru și omul omului în general și, pe deasupra, I’m a sucker for tragedy porn, dar mai pe limba mea scrie Svetlana Alexievici și toți memorialiștii închisorilor comuniste. Aș zice cu cinism că nu pot empatiza cu ce se întâmplă dincolo de Atlantic, dar nici nu-i adevărat. A se citi, că nu poate lipsi de la palmares.

Urmează Frantumaglia. Uneori câte un miros îmi evocă perioada trăită în Italia, dar nu-mi amintesc nimic din ce mi s-a întâmplat vreodată. Aseară mă întrebam ce rețete găteam atunci și de ce, cum ajunsesem să am cuptor superb de la Smeg și de ce mă chinuiam cu coroane din aluat și scorțișoară, deși nu aveam copil încă. O bicicletă cu care-mi era frică să mă dau la vale pe stradă și un cornetto de la barul chinezilor. Cum cădea lumina și cum mirosea aerul, un Fiat acoperit în bouganvillea ca-n orice clișeu despre Roma, barul de la Anagnina de unde îmi luam abonament la metrou, ajungeam la Flaminia și era alt oraș.

Ați văzut că de vreo două seri pun ăștia luna invers? Iar umbrei pământului i-au dat enhance? Mulțumim, prinos de recunoștință designerilor simulării.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *