Să stau pe canapea și să citesc

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.

Sclavă a Netflixului și a sugestiilor sale, n-am pierdut ocazia să mă uit la Pretend it’s a city și să empatizez cu dorința lui Fran Lebowitz de a sta pe canapea și a citi & de a urî New Yorkul în timp ce îl iubește.

Oare mai are rost să mai stau la oraș? În ultimele două luni am trecut prin planuri al căror unic numitor comun a fost că nu mai vreau să mai fiu aici. Le-am anulat pe toate fiindcă acolo, oriunde ar fi, tot pe mine trebuie să mă iau. Avea rost cândva pentru oameni, cârciumi, librării, conferințe, străzi, therme și dans. Dar toate astea sunt închise sau cu mască și viața la oraș a însemnat, anul trecut, o plimbare pe sub corcodușii înfloriți până la Apărătorii Patriei, câmpul de floarea-soarelui cu apusuri nucleare pe după furnale, păsările moarte din Tineretului, papura de pe Văcărești și cerurile superbe cu nori falși pe care le-au organizat pentru primul lockdown.

Of, că nimic nu-mi place, of, că nimic nu-mi convine, de-aia m-a și prins hatereala lui Fran. Să mă duc iară în Germania? Păi oblig bărbatul și copilul să învețe limba și o să fim mereu dezrădăcinați, dar măcar în curul gol pe malul lacurilor. Să mă duc la sat? Păi e de muncă în curte, o să cheltuim toți banii pe încălzirea casei și o să fim și mai izolați decât acum, iar fie-mea ori o să facă homeschooling, ori o să cadă în buda din curtea școlii. Să mă duc altundeva în România, de pildă la Sibiu sau Brașov? Păi iară chirii și umblat cu casa în spinare?

Și eu când stau pe canapea și citesc? Cândva, după ce termin munca și fie-mea și-a făcut toate temele de la grădinița online, cândva, după ce am gătit și am spălat aragazul, cândva, când deja nu mai am chef și n-am decât de comentat la traducerea lui George Volceanov pentru Băieții de la Nickel, mai bine o luam în original.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *