Nu am mai citit nimic

Nu m-am mai atins de cărți, după ce m-am uitat la The End of the Tour am împrumutat Infinite Jest ca și cum aș avea infinit timp și disponibilitate s-o citesc, dar nici măcar n-am deschis-o.

Am citit vreo 20-30 de pagini din Interpret de maladii de Jhumpa Lahiri, nu m-a interesat, e greu să fii indian cum e greu să fii orice alt fel de om.

M-am uitat la filmele de Crăciun și la filme de necrăciun, am stat prost cu sănătatea și doctorii mi-au recomandat tâmpenii, am făcut arheologie familiară și am descoperit ce știam deja, cum că Frînculeștii au împânzit Prahova cu preoți, învățători și ctitori, fiindu-le lene să muncească pâmântul și plăcându-le școala. Profesoară tot nu m-am făcut și probabil nici n-o să mă fac, dar poate mă fac conductor de tren și-o să fiu ca Paterson din Paterson. Am publicat în The Blue Nib și nici n-am aflat până m-a anunțat cineva că a dat peste ele din greșeală, aproape că m-am bucurat, aproape că mi-a fost rușine să mă expun așa în fața oamenilor.

M-am plictisit de carantină, aș pleca în lume, mi-aș da viața banală pe altă viață banală, în altă parte, of, unde-s vremurile când în fiecare an sau chiar mai des mă mutam, schimbam locul de muncă, țara, hainele, tunsoarea. Mi-i dor de Germania într-un mod bovin și așezat, am căutat neasiduu prin magazine sculptură din aia luminată din lemn cu motive de Crăciun pe care aproape orice neamț o are la geam în decembrie, dar n-am găsit, nici stea, nici turtă dulce pe care scrie că sunt drăguță. Doar Stollen am văzut la Lidl și n-am luat, că era cu marțipan. Probabil iară o să mă duc acolo și o să mă supăr că nu lasă loc de haos, o să comand burtă pentru ciorbă din celălalt colț al țării și o să mă entuziasmez când o să aud româna vorbită în cartierul rău-famat.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *