Recitesc Dan Stanca – Contemplatorul solitar

Dan Stanca e autorul meu român preferat. Nu-i nici pe departe cel mai bun autor român, nici nu-și propune să fie și cred că e la fel de conștient ca mine că scrie aceeași carte în zeci de variante.

Am început anul foarte săracă, dar a naibii de vie și contemplativă deci, ce putea fi mai potrivit decât să recitesc cartea asta despre Vasile Lovinescu – cică introducere în opera lui dar, de fapt, nu poți s-o începi fără să fi știut deja măcar ce e un Lovinescu și un Guenon. Am ajuns, desigur, la Stanca, invers decât ar fi trebuit. Întâi a trebuit să am simpatii de dreapta, să citesc destul despre perioada interbelică încât să înceapă să-mi placă de legionari, să aflu cum s-a întâlnit odată Codreanu cu Evola și era post, iar ăla i-a dat să mânânce fasole verde și italianul a fost mega impresionat de așa ascetism pe care un român l-ar fi luat cu mare naturalețe. Ei, și Evola mi s-a părut militar, dar apoi am auzit că este unul și mai și, care a primit și inițiere, pe care-l cheamă Guenon și care a corespondat cu un băiat de la noi, Vasile Lovinescu. Apoi au urmat o serie de coincidențe în care m-am pierdut, Vladimir Streinu vorbea la televizor despre acest Rene Ghinon dintr-o dată, mă găseam întâmplător prin cârciumi cu oameni care primiseră inițieri musulmane, am descoperit că în biblioteca bunică-mii, la care mă tot uitam din copilărie, stătea liniștită “Creangă și Creanga de aur”, așteptând s-o citesc, mi-a plăcut Eumeswil de Ernst Junger și am vrut să-mi cumpăr și eu un exemplar, dar singurul pe care l-am găsit de vânzare era la inițiatoarea editurii Rosmarin, am avut un one-night stand cu un băiat a cărui cameră era tapetată cu ezoterisme, inclusiv copii după cărți needitate încă, dar, ca orice pasionat de astfel de subiecte care se respectă, mi-a spus că nu sunt cărțile lui, ci ale proprietarei apartamentului, a început să-mi comenteze pe blogul din adolescență un tip cu care ulterior am devenit bună prietenă și care mi-a zis de Dan Stanca, presupunând că l-am citit deja.

Cred că, de fapt, de asta continui să citesc Dan Stanca și să țin pasul cu milioanele de cărți pe care le scoate pe an – vine dintr-o vreme în care mi se mai părea, încă, că-s menită să transcend și că pot, cu mintea, avea acces la adevărurile fundamentale. E foarte reconfortant să citești, în milioanele lui de cărți, că personajele care ratează parcursul “tradițional” al existenței, nu ratează parcursul tradițional al existenței.

Na, Contemplatorul Solitar nu-i un roman, dar nu-i nici o carte școlărească despre Lovinescu. Îi o meditație. Pune-ți psychonaut tragedy și lasă-te moale,

Iar orice carte a lui Dan Stanca poate fi rezumată în versul ăla din 4 Ziua: “Regele lumii, rupt pe bancă, într-un părculeț”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *