Cât de minunat e să fii minunat în privat

Toată viața, mai ales când eram adolescentă cu nasul pe sus, m-am ferit de literatura young adult, o vedeam sub nivelul meu, păi dacă nu-mi dădeai măcar un Evola, un Guenon, un Junger, nici nu mă uitam. Eh, dar acuma că-s femeie în toată firea, cu copil acasă și fire de aur în Vansuri, sunt în stare să recunosc că îi tare fain să te lași în voia clișeelor.

Am citit Jennifer Niven – Toate acele locuri minunate și highlightul zilei respective a fost că autoarea mi-a dat like pe instagram. Sunt un om mărunt cu bucurii mărunte.

Cartea, ca toate din familia YA, îi o poveste de dragoste tristă între doi adolescenți cu care poți empatiza, no, o tipă cuminte și ascultătoare, dar cu întuneric în inima ei & un băiat întunecat și suicidar, dar creativ și cu suflet, căci cum altfel. Eh, și nici n-am ce să povestesc, că-i pe rețeta clasică, boy vrea să moară, dar în proces o învață pe tipă să trăiască, pentru că “ce minunat e să fii minunat în privat”.

Ce-mi place la cărțile de felul ăsta și e un lucru care mi-ar fi folosit mult în adolescență dacă aș fi știut unde să-l caut, e că oamenii cu boli psihice nu sunt portretizați schematic și cu accent pe problemă, ci cu toată splendoarea de culori.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *